România se află în topul curățătoriilor ecologie de haine alături de Statele Unite, Japonia și Emiratele Arabe

Blue Lagoon Clean, companie ce activează de 10 ani în domeniul curățătoriilor ecologice din România, a obținut pentru a treia oară consecutiv Premiul pentru bune practici în domeniul curățătoriilor de haine din România în cadrul Galei CINET din Milano, Italia.

“Anul acesta, pentru a treia data consecutiv, am fost prezenți în Milano în cadrul Galelor CINET, unde am câștigat Premiul pentru bune practici în domeniul curățătoriilor de haine – România. Evenimentul este organizat de Comite International de l’Entretien du Textile, iar Gala de premiere, care are loc o dată la doi ani, se numește Global Best Practices Awards.

CINET este o organizație internațională ce reprezintă interesele celor din industria de ingrijire a materialelor textile, de la producatori de echipamente, până la curățătorii de haine. Gala de premiere se adresează curațătoriilor, existând 3 categorii ITS (Industrial Textile Services), RTC – SME (Retail Textile Cleaning – Small, Medium Enterprises) si RTC – BIG. În această ediție au fost selectate mai multe companii din România, iar 4 dintre ele au ajuns în finala pe țară. Rezultatele și modelul de business al Blue Lagoon Clean ne-au plasat pe prima poziție din România și pe locul 9 internațional. Punctajul obtinut de fiecare companie participantă se obține pe baza a 4 criterii ce țin de: calitate, sustenabilitate, model de business și inovare”, spun Cristina Tarasevici și Vlad Elias, co-fondatorii Blue Lagoon Clean.

Aprecierea internațională a companiei românești Blue Lagoon Clean îi încurajează și motivează pe cei doi fondatori să investească în continuare în inovație, tehnologie și creșterea business-ului și, bineînțeles, în dezvoltarea echipei.

“În cei aproape 10 ani de activitate ai companiei, toate acțiunile noastre au fost orientate către clienți, astfel încât să nu oferim doar servicii, ci o experiență plăcută. Alături de clienții noștri am reușit să creștem de la prima curățătorie ecologică (cu un singur punct de lucru), la cea mai mare curățătorie de haine din Bucuresti, pe segmentul de colectare și livrare gratuită; am reușit să deschidem cel mai mare centru de procesare ecologică a hainelor din SE Europei, am fost prima curățătorie cu un sistem integrat de gestiune a businessului și singura în acest moment cu un serviciu asigurat al calității; de asemenea suntem singura curățătorie cu un centru intern de formare profesională din România. Faptul că din 2018 modelul nostru de business a fost validat și apreciat international reprezintă pentru noi un motiv de mândrie națională, o încununare a eforturilor de până acum, dar și un puternic factor motivațional, care ne impune să ne perfecționăm constant”, povestesc Cristina Tarasevici și Vlad Elias, co-fondatorii Blue Lagoon Clean.

Evolutia tehnologică și automatizarea proceselor de lucru reprezintă trendul în industria curățătoriilor de haine.

“Participarea la un eveniment de o asemenea dimensiune este copleșitoare prin prisma celor prezenți. Discutăm de cele mai competitive companii din domeniul curățătoriilor de haine din toată lumea, de exemplu în cadrul acestei Gale au fost premiate companii din peste 30 de țări cum ar fi Statele Unite, Japonia, China, Emiratele Arabe, Italia, India, dar și din țări mai mici cum ar fi Kosovo sau Chile. Cu privire la câștigătorii din celelalte țări putem spune că sunt extrem de bine pregătiți, știu unde vor sa ajungă și au resursele necesare. Din punct de vedere model de business avem o abordare mult mai largă, dar și mai bine adaptată contextului economic actual, însă din punct de vedere tehnologic trebuie să ținem pasul, deoarece la capitolul automatizare, robotică, lucrurile au evoluat enorm față de ce am văzut în 2020”, adaugă Cristina Tarasevici și Vlad Elias, co-fondatorii Blue Lagoon Clean.

Din punct de vedere al cifrei de afaceri, compania a înregistrat creșteri de la an la an. La nivelul industriei curățătoriilor de haine creșterile sunt de 6-8%, în timp ce Blue Lagoon Clean înregistrează creșteri de peste 20% anual. În 2021 a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 10% fata de anul pre-pandemic 2019, în contextul în care la nivel de industrie veniturile înregistrate în 2021 au fost cu 8% mai mici fata de 2019. În cazul companiei Blue Lagoon Clean, în 2021 comparativ cu 2020 creșterea a fost de 47%. Cu privire la profitabilitatea netă, compania se situează în jurul valorii de 15%, având în vedere că anual o parte din investiții sunt direcționate către echipamente.

În 2018 a lansat cel mai mare centru de procesare ecologică a hainelor din SE Europei printr-o investiție de aproape 1 milion de euro. În ultimii 3 ani, compania a realizat investiții de peste 80.000 euro în echipamente, dar și în dezvoltarea aplicației interne de tip ERP/CRM utilizată în gestiunea companiei, dar și a relației cu clienții. În 2021 au fost investiți 20.000 euro în deschiderea diviziei pentru curățarea încălțămintei și a articolelor din piele.

2022 este un an important pentru Blue Lagoon întrucât în acest a finalizat procesul de transformare a companiei din SRL în SA. Tranzitia companiei de la statutul de SRL la cel de SA s-a realizat in aproximativ 2 luni si a presupus costuri totale de 50.000 euro.

SURSA: https://www.clubantreprenor.ro/2022/11/16/business-ul-romanesc-blue-lagoon-clean-a-fost-premiat-pentru-a-treia-oara-consecutiv-la-milano/

Verifica lista completa de preturi si servicii.

Suna la 0799799192 si beneficiaza de serviciul de Colectare & Livrare GRATUITA.

Vezi cum functioneaza Abonamentul Premium cu 30% REDUCERE.